Drum în Lucru #16

Drum în Lucru #16

Drum În Lucru

Editia 16

Luna mai este aici, aducând cu sine o explozie de culoare. Este perioada în care natura ne încântă cu spectacolul ei de flori și verdeață, iar spiritul nostru se înviorează odată cu ea. În această lună plină de energie și optimism, am fost implicați în numeroase activități care ne-au oferit prilejul de a crea amintiri de neuitat.

Am pus suflet în tot ceea ce am realizat și ne-am străduit să facem fiecare moment special. De la activități recreative, la zile de joacă, luna mai a fost marcată de entuziasm și colaborare. Acum, vă invităm să descoperiți și voi toate aceste momente deosebite și să vă bucurați alături de noi de rezultatele muncii noastre. Haideți să vedem ce s-a întâmplat luna asta!

Tabăra Națională

GLT “Picături Albastre” Hodora

Pe 12 mai, la Școală Gimnazială ,,Cezar Petrescu" Hodora, ne-am distrat cu cei 20 de copii, jucând un joc foarte iubit atât de ei cât și de noi, Marele Cluedo. Povestea crimei i-a captivat extraordinar pe copii, astral au făcut tot posibilul ca să afle toate detaliile, depunând tot efortul pentru a îndeplini task-urile date de către voluntari. La final copii ne-au mărturisit că s-au distrat foarte mult.Onofrei Laurențiu Marian – Coordonator

GLT “Constanța”

Luna mai a fost plină de zile de joacă, care au fost în număr de 56. Pe lângă numărul mare de zile de joacă, voluntarii vechi i-au întâmpinat pe cei noi cu Treasure Hunt-ul “HUNT YOUR ARTIST”, un concept foarte creativ! Participanții au avut ocazia să își interpreteze artiștii favoriți, să facă misiuni și provocări distractive. Fiecare checkpoint a adaptat diferite genuri muzicale și misiuni specifice.Anton Maria Flavia – Voluntar

 GLT “Hai-Hui” Iași

Vineri, 24 mai voluntarii GLT Hai-Hui au participat cu drag la o activitate din cadrul SCACD, urmând programul de jocuri și indicațiile pregătite de colegii noștri fără de care nu am fi reușit să realizam o activitate reușită. Fiecare dintre voluntari a aflat cum se simt copiii cu dizabilități în timpul unei zile de joacă, dar cel mai important, au învățat cum să se comporte cu acești copii speciali astfel încât să se simtă incluși și ziua de joacă să se desfășoare armonios.🫂 Petraru Andreea – Voluntar

GLT “Aripi în Europa” Fălticeni

🔮 Festivalul Luminii - Magie și Bucurie în Comunitatea Noastră Festivalul Luminii este o tradiție de neînlocuit în comunitatea noastră, organizat la Debarcader Iaz Fălticeni, născută din pasiunea și dedicarea voluntarilor de-a lungul generațiilor.⭐ O Tradiție Care Ne Unește Mai mult decât un simplu eveniment, Festivalul Luminii aduce oamenii împreună, oferindu-le sentimentul că fac parte din ceva măreț. Aici, împărtășim bucuria și lumina, creând amintiri de neuitat.⌛ Pregătiri Pline din Inimă Pentru ediția din acest an, am petrecut 28 de ore pregătind totul. 21 de tineri voluntari și-au dedicat timpul liber și au creat o atmosferă magică. 🕯️ Lumina Dorințelor Pe 18 Mai, am aprins peste 80 de lumânări, fiecare purtând dorințele și speranțele noastre. Suntem siguri că aceste dorințe se vor împlini, deoarece lumina Festivalului Luminii este magică.🥳 Sărbătorind Săptămâna Națională a Voluntariatului Anul acesta, Festivalul Luminii a marcat și Săptămâna Națională a Voluntariatului, celebrând eforturile tuturor voluntarilor implicați.Nu uitați, Festivalul Luminii este locul unde toate dorințele se aprind!Ungureanu Daria – Voluntar

GLT "Unstoppable" Pașcani

SCACD-ul a fost cea mai distractivă și creativă activitate pe care am făcut-o. Am reușit să ne punem pentru câteva momente, în pielea copiilor speciali, jucând jocuri la fel de speciale. Deși viziunea noastră nu poate fi comparată cu viziunea lor, considerăm că am reușit, câtuși de puțin, să le înțelegem condiția. Pe lângă faptul că am învățat cum ar trebui să ne comportăm cu acești copii, ne-am distrat foarte tare, încercând din răsputeri să găsim moduri de a explica jocul și de a-l juca. A fost o experiență foarte frumoasă din care am deprins informații noi și pe care de abia așteptăm să le folosim împreună cu micii copilași speciali, la o viitoare zi de joacă!Samson Sorina – Coordonator

GLT "Together" Berbești

Pe 31 mai le-am pregătit o surpriză copiilor de la Școala Gimnazială Alunu pentru 1 iunie. Împreună cu cei 11 copii am dansat și ne-am jucat multe joculețe interesante și amuzante.Argeșeanu Selena Mirabela – Coordonator

GLT “Din suflet pentru tineri” Crucea

În luna mai cei mici au avut parte de două zile de joacă, una dintre ele a avut loc în data de 4 mai pe stadionul Comunei unde s-au desfășurat mai multe tipuri de jocuri cum ar fii cele de strategie , forță , cunoaștere și dezvoltare . În a doua zi de joacă care s-a petrecut pe data de 19 mai copii s-au distrat alături de noi prin cântece, dansuri , și noi povești . Prin aceste activități s-au format noi prietenii💞 “După ce am creat mai multe variante de poveste, care mai de care mai trăsnite și mai amuzante, am reușit să refacem totul, iar de pe lista și să eliminăm persoanele suspecte de pe listă, până am găsit vinovatul.”Panac Alina – Voluntar

SCACD

Săptămâna Comună de Acțiune pentru Copiii cu Dizabilități, sau SCACD, este o prescurtare cu o mare semnificație pentru noi. SCACD este săptămâna în care ne dedicăm complet copiilor cu nevoi speciale, pregătind o multitudine de activități cu centrele din localitățile în care Grupurile Locale de Tineret activează.

 Facem eforturi constante pentru a integra acești copii în activitățile noastre, iar perioada următoare formează voluntarii din toată țara în gestionarea situațiilor care pot apărea atunci când interacționează cu copii cu nevoi speciale.

Suntem oriunde, oricând, și facem orice pentru copiii mici, dar și pentru cei mari, cu sau fără nevoi speciale. #oriundeoricandorice. SCACD 2024 20 - 26 Mai.

Luna mai a fost despre familie, iar noi știm că suntem una unită. Ne amintim și prețuim momentele petrecute împreună, iar pe data de 15 AGLT-iștii au împărtășit acest lucru cu noi.