- Drum în Lucru
- Posts
- Drum în Lucru #19
Drum în Lucru #19
Drum în Lucru #19

Drum În Lucru
Editia 19
Ne revedem într-o nouă ediție a newsletter-ului, dedicată lunii ce marchează sfârșitul unei perioade pline de distracție și de zâmbete. Deși dorul pentru vară se simte de parcă ar fi nesfârșit, voluntarii au vrut să vadă asta ca pe o ocazie de a da tot ce au ei mai bun și a împrăștia bucurie și prosperitate în jurul lor. Activitățile au conturat foarte frumos luna august, iar Omuleții AGLT-iști ne-au dovedit că pot să aducă o schimbare până în orice punct, ajungând la tabere, proiecte, școli de vară, chiar și aziluri de bătrâni.Pentru a ne bucura de aceste momente au ales să împărtășească asta și cu noi, așa că mai rămâneți puțin alături de noi pentru a trece și prin momentele cheie ale GLT-urilor!
Tabara AGLTopia

Nu putem să nu vorbim puțin despre cel mai remarcabil moment al verii: Tabăra Națională AGLTopia! Nu doar că este cel mai remarcabil, este chiar momentul în care ne reunim din cât mai multe orașe și realizăm că distanța nu poate fi un obstacol.Această tabără ne-a scos din zona de confort și ne-a făcut să vedem cu adevărat ce înseamnă AGLT-ul, având patru grupe de începători, un număr care nu a putut aduce decât bucurie! Pe lângă asta, nu putem rata grupele de avansați Games&Adventures și Team&Spirit care și-au pus la încercare pe toată durata săptămânii spiritul de echipă, de supraviețuire, cât și creativitatea! Nu în ultimul rând, grupa de SPEAS, care a reușit să ducă cursul până la capăt și a avut ocazia să vadă o altă latură a ceea ce pot întâlni la activități, formându-le niște abilități deosebite.Deși grupele au fost diferite unele de celelalte, fiecare și-a însușit cunoștințe noi ce îi va ajuta pe mai departe pe fiecare, făcându-i niște voluntari mai evoluați. Un lucru este clar: totul a reprezentat o experiență nouă, unică, care ne-a închegat mai mult și care ne-a adus aminte că suntem o familie. Deja așteptăm următoarea tabără pentru a ne revedea cu toții!
GLT “Constanța”

Luna iulie a fost plină de zâmbete pentru GLT Constanța, în mod special datorită celei mai reușite activități din această perioadă, și anume jocul de noapte cu tematica "Teen Beach"! Scopul a fost reamintirea unor momente frumoase create de acest film ce a făcut parte din copilăriile multora dintre noi. Voluntarii s-au prezentat în număr mare și și-au exprimat dorința de a câștiga pe tot parcursul jocului. Au rezolvat indicii misterioase și provocări amuzante, ajungând toți la finish cu brio. Am constatat că ne-am format niște amintiri noi, frumoase și sperăm că ne vom distra chiar și mai bine cât de curând posibil!Oriunde, oricând, orice, pentru AGLT!Cîrstean Ioana Sotiria – Voluntar
GLT “Aripi în Europa” Fălticeni

Ziua de joacă în stil AGLT-ist din satul Pleșești a fost un adevărat succes! Pe data de 23 august, timp de 3 ore, aproximativ 60 de copii s-au bucurat de o zi plină de veselie și energie.De la jocuri interactive, la activități care au provocat imaginația și spiritul în echipă, micii noștri participanți au avut parte de distracție pe cinste!Am încheiat ziua într-un mod special, cu dansurile noastre AGLT-iste, care au adus zâmbete pe fețele tuturor!Ungureanu Daria - Voluntar
GLT "Hai-Hui" Iași

Pe data de 24 august, voluntarii GLT Hai-Hui au organizat prima zi de joacă din cadrul proiectului ,,Creștem împreună: Tinerii își construiesc comunități sustenabile". Ziua de joacă a avut tematica ,,Ziua Miturilor și Poveștilor". Copiii s-au distrat de minune alături de voluntarii noștri și au învățat despre istoria zeilor greci.Vătămanu Analia Maria – Coordonator
GLT "Picături Albastre" Hodora

În perioada 10-13 august GLT ,,Picături Albastre” Hodora a participat în calitate de parteneriat în Tabăra Perseide 2024 ce s-a desfășurat pe dealul Cătălina, comuna Cotnari. A fost o tabără în care cei 90 de participanți au avut parte de jocuri distractive alături de voluntarii grupului nostru, legând noi prietenii și bucurându-se enorm de toată experiența pe care au avut-o.
Vieru Mario Andrei– Voluntar
GLT "Lăpușii" Lăpușata

Am avut plăcerea de a vizita un azil de bătrâni, unde am petrecut timp prețios cu rezidenții. Prin intermediul unor jocuri interactive și activități distractive, am reușit să aducem zâmbete și bucurie pe chipurile celor din jurul nostru. Această experiență ne-a oferit oportunitatea de a crea conexiuni semnificative cu vârstnicii și de a le oferi momente de veselie și companie, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții lor, chiar și pentru o scurtă perioadă.
Mitrache Andrei Florin – Coordonator
EUROCAMP 2024





În cadrul acestei minunate experiențe desfășurate în Belgia, voluntarii AGLT au avut deosebita ocazie de a coopera, de a cunoaște o multitudine de jocuri și tradiții noi și de a lega prietenii cu persoane din toate colțurile lumii. A fost o experiență de neuitat pentru voluntari, care mărturisesc că limba vorbită nu a reprezentat un impediment pentru ei, colaborarea cu ceilalți tineri ajutându-i să găsească noi modalități de a comunica. Bagajul de cunoștințe cu care s-au întors este unul neprețuit, iar amintirile și noile prietenii au lăsat mari amprente. Așteptăm cu nerăbdare următoarele proiecte internaționale!
This or that

Acum că v-ați informat puțin în legătură cu evenimentele cheie ale lunii august, suntem siguri că sunteți pregătiți pentru un joculeț!
În această ediție am pregătit pentru voi un mod relaxant prin care puteți să aflați ce vă place vouă mai mult în cadrul AGLT-ului.
Dacă doriți, puteți posta rezultatul pe Instagram și să ne dați tag. Vă așteptăm!
JOCUL LUNII
Nici această ediție nu putea fi nelipsită de jocul lunii, care se numește ,,Pălăria cu povești”.
Pentru început, fiecare participant trebuie să-și aleagă un obiect oarecare, pe care îl va pune într-o Pălărie Magică, în interiorul căreia se află o poveste! Pentru a începe, Pălăria va fi îndemnată primului participant, care va alege un obiect din ea și va începe povestea astfel încât să aibă legătură cu ceea ce și-a ales, fiind îndeajuns să spună o propoziție. După ce a terminat va da Pălăria următorului voluntar, care va face același lucru, și tot așa până când obiectele se termină. Totuși, fiecare trebuie să țină cont de ceea ce a spus cel de dinainte, căci povestea este una. În cazul în care se vrea a fi de o durată mai lungă jocul se pot alege mai multe obiecte la început.
Scopul jocului este de a crea o poveste spontană, creativă, chiar dacă obiectele nu ar avea legătură unele cu altele căci asta face totul mai amuzant!
Dacă veți alege să jucați jocul ne-ar bucura enorm să vedem cum vă distrați, așa că vă rugăm să-l postați și să folosiți hashtag-ul ,,#JoculLunii” dacă este cazul!