Drum în Lucru #4

Drum în Lucru #4

Drum în Lucru

Septembrie 2022

Am revenit cu numărul patru din newsletterul AGLT. Am ajuns în Septembrie, ne bucurăm de acum de Toamnă în toată regula. Vi s-a făcut dor de vară deja? Haideți atunci să vedem ce au făcut Grupurile Locale de Tineret luna trecută!

În perioada 23-29 august, 10 voluntari din AGLT au luat parte la tabăra internațională Krinkel organizată de cei de la CHIRO Belgia. A fost o provocare, o experiență unică și o oportunitate pentru a învăța lucruri noi pe care să le putem aduce înapoi acasă. Ne-am jucat alături de cei 6000 de participanți belgieni și 80 de participanți adunați din diferite colțuri ale lumii și ne-am bucurat de tot ceea ce ne-a oferit experiența Krinkel.

Iulia Moisii

GLT ”Aripi în Europa” FălticeniActivitatea cea mai reprezentativă a lunii august a fost schimbul de experiență organizat motivați fiind de tabăra ce tocmai a trecut. Alături de voluntari din Iași, Vatra Dornei și Constanța ne-am jucat, am socializat, am întărit prietenii sau chiar am legat unele noi. La final, cu toții am mărturisit că ne-am simțit ca într-o tabără, ceea ce înseamnă că a fost o activitate cu adevărat reușită. Acest lucru ne dă curajul să mai organizăm și cu altă ocazie astfel de schimburi de experiență!

Robert Andrușcă- coordonator GLT ”Aripi în Europa”

GLT ”Winners” Vatra Dornei

Pe lângă activitățile din Vatra Dornei, voluntarii noștri au creat o legatură strânsă cu tinerii și copiii din Comuna Panaci. Astfel, una dintre activitățile noastre din luna august a constat într-o zi de joacă și un teambuilding  de 4 ore în această comună. Credem că am reușit să formăm noi prietenii și așteptăm să ne întoarcem pentru viitoarele activități.

Daria Apetrii- coordonator GLT ”Winners” Vatra Dornei

GLT ”Din suflet pentru tineri” Crucea

În luna august GLT-ul din crucea se mândrește cu două activități foarte importante. Prima dinte ele este un joc de pădure care a reușit să îi distreze pe tinerii participanți într-un mod diferit de zilele de joacă obișnuite. A doua activitate cu importanță a lunii a fost cursul de recrutare organizat care a reușit să aducă noi membrii în GLT-ul nostru, mărindu-ne echipa de voluntari.

Raluca Panac- coordonator GLT ”Din Suflet pentru Tineri” Curcea

Pentru a apărea în următorul număr al newsletterului vă rugăm să trimiteți activitățile voastre însoțite de 2 poze la adresa de email:[email protected] până la date de10 Octombrie. 

Facebook
Instagram